februarie 4, 2009
de Gheorghe IONICA
„Nu zidurile fac o scoalã, ci spiritul care domneste într’însa.” (Regele Ferdinand I, 1923)
Cuvintelui regelui sunt « pavate » astăzi, în întâmpinarea studenţilor, pe panoul electric al Universităţii Politehnice din Timişoara. Ştirea care a străbătut la începutul săptămânii mass-media din România transformă citatul într-un soi de necrolog al şcolilor superioare româneşti.
Revista britanică Times Higher Education a publicat un clasament ale primelor 600 de universităţi din lume. În fruntea topului se situeză universităţi de renume din Statele Unite şi din Marea Britanie, Universitatea din Bucuresti clasându-se doar la sfîrşitul clasamanetului la nivelul unor ţări ca Bangladesh şi Sri Lanka, undeva între locurile 500 şi 600. Surclasată de universităţi din Pakistan, Iran sau Egipt, Universitatea din Bucuresti se regăseşte mult în urma unor institutii de invatamant fost -comuniste din Europa de Est.
Conform Realitatea.net, criteriile care au stat la baza clasificării sunt următoarele: realizarea evaluărilor de comisii formate cu peste 6.000 de reprezentanţi din lumea academică internaţională (40%), aprecierile angajatorilor cu privire la calitatea absolvenţilor(10%), raportul dintre numărul de cercetători dintr-o universitate şi numărul lucrărilor ştiinţifice citate la nivel internaţional (20%), raportul dintre numărul studenţilor şi cel al profesorilor din universitate (20%) şi proporţia facultăţilor internaţionale şi a studenţilor internaţionali în programul instituţiei de învăţământ (10%).
Educaţi în atmosfera laudelor adresate unui sistem de învăţământ creator de « olimpici internationali », ne aflăm într-un moment în care soluţiile iau forma unei alte promisiuni politice. În ceea ce priveşte viitorului copiilor, ştirea a declanşat reacţii categorice din partea părinţilor. Studierea în afara ţării nu mai reprezintă decât o necesitate în startul unei cariere. Masteratele şi doctoratele de peste hotare sunt acum mai mult decât un fel de “moda”, sunt o necesitate în rândul tinerilor români. Firmele străine active în România sunt nevoite să realizeze, după angajare, cursuri de pregătire profesională sau să importe specialişti străini. Toate variantele de mai sus converg spre aceeaşi idee îngrijorătoare : emigrarea tinerilor specialişti.
Revenind la clasamentul respins de cei mai multi reprezentanţi ai Minsterului Învăţământului, trebuie remarcată deficienţa de reprezentare a României la nivel academic : clasamentul conţine o singură universitate românească. E un gest bine-venit, să ne întrebăm de ce universităţile timişorene, clujene sau ieşene nu s-au încadrat în top ? Care sunt criteriile internaţionale nerespectate ? Intuitiv, putem afirma că studierea după manuale învechite, nereactualizarea programei, lipsa de interes de ambele părţi, precum şi afilierea politica a membrilor de conducere a ajutat la metamorfoza instituţiilor de învăţământ într-o castă închisă care deţine puterea « absolută ». Din nefericire, mai presus de insuficienţe se ridică indiferenţa şi inerţia neconstructivă a ultimilor 20 de ani. Minciuna şi sentimentul grandomaniei institutionale fac victime printre tinerii studenti din cauza şanselor pierdute.
La final de articol întrebarile vin natural, pe fondul golurilor informaţionale constatate de majoritatea absolvenţilor universitari: Ce am pierdut în cei cinci ani de studiu? Cât puteam să acumulez într-o universitate de prestigiu? Cum dechid calea unui dialog profesionist într-un spaţiu dirijat în continuare de mentorii de « altă dată »? Cum evoluez? Tonul ironic îmi impune să recomand citirea revistei Times Higher Education tuturor persoanelor implicate pe viitor în căutarea soluţiilor pentru sistemul de învăţământ românesc.
(ing. Daniel Mocanu)
Proiectare Structurală 