Art & Engineering

(articol original pe http://www.danimocanu.ro/)

“Structural Engineering is the Art of moulding materials we do not wholly understand into shapes we cannot precisely analyse, so as to withstand forces we cannot really assess, in such a way that the community at large has no reason to suspect the extent of our ignorance.”

Citatul de mai sus descrie cel mai limpede meseria de inginer proiectant, stabilind totodata punctul ei de pornire, uitat de-a lungul istoriei: creatia. Amnezia genezei acestei meserii porneste de la revolutia industriala, iar prezentul il clasifica nedrept pe inginer ca fiind executantul unor formule matematice intr-un proces de manufactura. Scoala si credinta sociala actuala ne-au invatat cum sa ajungem la produsul finit, ne-au aratat calea catre cum sa facem,  uitand sa ne spuna de ce facem ceea ce facem?. Ca sa raspunda unor astfel de intrebari, o noua stiinta isi face loc in contextul actual: filozofia ingineriei.

Ruptura teoretica dintre arta si ingineria structurala a coincis cu momentul diferentierii meseriilor de arhitect si de inginer. La inceputurile manifestarilor constructive umane, rolurile erau asumate integral de aceeasi persoana. Astfel Imhotep (”the one who comes in, with peace”) este primul inginer si arhitect cunoscut. Actul de creatie era dirijat de o singura vointa, stapan asupra minorelor cunostiinte ce reflectau cele doua meserii de acum 4000 de ani pana in secolul al XIX-lea. Explozia de informatie prezenta astazi face absolut imposibila manevrarea cu un profesionalism inalt a celor doua indeletniciri, ca urmare, divortul a fost inevitabil.

Divizarea a avut un rol exploziv asupra epocii moderne, iar bariera stabilita anterior a fost depasita printr-un joc de echipa. Spatiile urbane, asa cum arat ele astazi au fost create prin separarea initiala a unor meserii, care apoi, dezvoltate separat si capabile sa-si raspunda singure la intrebarile cauzale, au interactionat cu o forta creatoare mult amplificata. Cresterea exponentiala de pe parcursul ultimilor doua sute de ani continua deasemenea intr-un mod orbitor. Efectele benefice sunt majoritare si de multe ori insesizabile datorita obisnuintei.

Efectul negativ de orbire se revarsa asupra celor care nu reusesc sa priveasca dincolo de forme, respectiv dincolo de calcule si datorita carora procesul de creatie se metamorfozeaza intr-un avort provocat de un razboi rece si absurd. Intocmai ca o rivalitate biblica dintre doi frati imaturi, lupta dintre cele doua bresle are efecte cicatrizante asupra produsului finit: cladirea sau orasul. Odata cu despartirea meseriilor s-a trasat o linie de catre un tribunal neavizat, conform careia arta este integral captata de arhitect, iar inginerul a ramas doar un executant, un zidar modern a carui nume este repede uitat, dar a carui responsabilitate se prelungeste pe intreaga durata a vietii. Corectia acestei pareri este ingreunata de conceptia actuala conform careia scoala creeaza meserii. Din pacate ea este capabila doar sa oferere linii de ghidare si nicidecum pentru definitivarea profesionala. Adunand cele de mai sus imi asum riscul sa afirm ca nu toti cei care stiu desena sunt arhitecti, iar capacitatea efectuarii unor calcule nu da nimanui statutul de inginer.

Incercand sa caut samanta discordiei si modul in care a fost plasata irational in discursul nostru, am ajuns la primele zile de facultate unde arhitectii ne erau prezentati ironic drept poeti chiar de catre profesorii nostri, iar insusi decanul departamentului de arhitectura ii intampina pe boboci cu ideea de fiinte superioare inginerilor. Avalansa declaratilor de capa si spada au continuat in acelasi fel, dar efectele ei sunt agravate de realitatea ca nu mai suntem studenti si ca suntem angrenati intr-un proces de a schimba mediul exterior, de a modela lumea astfel incat sa corespunda esteticii si functionalitatii prezentului si a viitorului. Formele subiective ale aspectului si metodele empirice de calcul pe care ne bazam intr-o proportie mare fac front comun mai mult decat insusi oamenii implicati in procesul de creatie.

Asadar, in semn de intoarcere la adevarata natura a obiectivului nostru comun deschid calea spre un dialog. Intrebarile care se nasc din cerinta mea fac referire mai mult la aspectul personal al discutiilor si nu la generalitati, pornind de la premisa ca orice razboi de anvergura se reduce in final la lupte de guerrila. Chiar daca privesc situatia dintr-o parte a baricadei astept ca schimbarea sa vina din ambele tabere concomitent si militez pentru inlocuirea prejudecatilor ierarhice cu certitudinile creatiei.

(articol original pe http://www.danimocanu.ro/)

Scoala superioară românească si numărătoarea internaţională

„Nu zidurile fac o scoalã, ci spiritul care domneste într’însa.” (Regele Ferdinand I, 1923)

Cuvintelui regelui sunt « pavate » astăzi, în întâmpinarea studenţilor, pe panoul electric al Universităţii Politehnice din Timişoara. Ştirea care a străbătut la începutul săptămânii mass-media din România transformă citatul într-un soi de necrolog al şcolilor superioare româneşti.

Revista britanică Times Higher Education a publicat un clasament ale primelor 600 de universităţi din lume. În fruntea topului se situeză universităţi de renume din Statele Unite şi din Marea Britanie, Universitatea din Bucuresti clasându-se doar la sfîrşitul clasamanetului la nivelul unor ţări ca Bangladesh şi Sri Lanka, undeva între locurile 500 şi 600. Surclasată de universităţi din Pakistan, Iran sau Egipt, Universitatea din Bucuresti se regăseşte mult în urma unor institutii de invatamant fost -comuniste din Europa de Est.

Conform Realitatea.net, criteriile care au stat la baza clasificării sunt următoarele: realizarea evaluărilor de comisii formate cu peste 6.000 de reprezentanţi din lumea academică internaţională (40%), aprecierile angajatorilor cu privire la calitatea absolvenţilor(10%), raportul dintre numărul de cercetători dintr-o universitate şi numărul lucrărilor ştiinţifice citate la nivel internaţional (20%), raportul dintre numărul studenţilor şi cel al profesorilor din universitate (20%) şi proporţia facultăţilor internaţionale şi a studenţilor internaţionali în programul instituţiei de învăţământ (10%).

Educaţi în atmosfera laudelor adresate unui sistem de învăţământ creator de « olimpici internationali », ne aflăm într-un moment în care soluţiile iau forma unei alte promisiuni politice. În ceea ce priveşte viitorului copiilor, ştirea a declanşat reacţii categorice din partea părinţilor. Studierea în afara ţării nu mai reprezintă decât o necesitate în startul unei cariere. Masteratele şi doctoratele de peste hotare sunt acum mai mult decât un fel de “moda”, sunt o necesitate în rândul tinerilor români. Firmele străine active în România sunt nevoite să realizeze, după angajare, cursuri de pregătire profesională sau să importe specialişti străini. Toate variantele de mai sus converg spre aceeaşi idee îngrijorătoare : emigrarea tinerilor specialişti.

Revenind la clasamentul respins de cei mai multi reprezentanţi ai Minsterului Învăţământului, trebuie remarcată deficienţa de reprezentare a României la nivel academic : clasamentul conţine o singură universitate românească. E un gest bine-venit, să ne întrebăm de ce universităţile timişorene, clujene sau ieşene nu s-au încadrat în top ? Care sunt criteriile internaţionale nerespectate ? Intuitiv, putem afirma că studierea după manuale învechite, nereactualizarea programei, lipsa de interes de ambele părţi, precum şi afilierea politica a membrilor de conducere a ajutat la metamorfoza instituţiilor de învăţământ într-o castă închisă care deţine puterea « absolută ». Din nefericire, mai presus de insuficienţe se ridică indiferenţa şi inerţia neconstructivă a ultimilor 20 de ani. Minciuna şi sentimentul grandomaniei institutionale fac victime printre tinerii studenti din cauza şanselor pierdute.

La final de articol întrebarile vin natural, pe fondul golurilor informaţionale constatate de majoritatea absolvenţilor universitari: Ce am pierdut în cei cinci ani de studiu? Cât puteam să acumulez într-o universitate de prestigiu? Cum dechid calea unui dialog profesionist într-un spaţiu dirijat în continuare de mentorii de « altă dată »? Cum evoluez? Tonul ironic îmi impune să recomand citirea revistei Times Higher Education tuturor persoanelor implicate pe viitor în căutarea soluţiilor pentru sistemul de învăţământ românesc.

(ing. Daniel Mocanu)