Tehnologie de vârf cu ANSYS / CivilFEM. Episodul 3. Structuri din beton armat precomprimat.

Advanced Prestressed Reinforced Concrete este un alt modul adiţional al aplicaţiei CivilFEM®, pe care-l supun atenţiei dvs. în acest episod 3.

Acest modul permite utilizatorilor o abordare facilă a oricăror tipuri de structuri din beton precomprimat. Prin intermediul acestui modul, le sunt puse la dispoziţie inginerilor de structuri, unelte avansate care pot lua în considerare toate acţiunile de pretensionare pentru efectuarea de analize şi proceduri avansate de proiectare.

Modulul Advanced Prestressed Reinforced Concrete furnizează următoarele facilităţi: bibliotecă de materiale pentru armătură pretensionată, permite editarea tendoanelor pretensionate sub forma curbelor Bezier de ordinul II, în plan şi în elevaţie, permite editarea grafică a tendoanelor, efectuează calculul automat al pierderilor de tensiuni, realizează transferul automat al forţelor de pretensionare către FEM, generarea combinaţiilor de încărcări, simularea etapelor de construcţie (activarea şi dezactivarea tendoanelor), verificarea la forţa axială şi încovoiere, verificarea fisurării, diagrama de interacţiune pentru secţiuni pretensionate.

Descoperiţi toate capabilităţile modului Advanced Prestressed Concrete, accesând următorul link:

http://www.civilfem.com/solutions/prestressed/prestressed.php

Tehnologie de vârf cu ANSYS Structural/CivilFEM INTRO. Episodul 1. Proiectarea podurilor.

Ansys® with CivilFEM® reprezintă cel mai avansat, comprehensiv şi complet pachet software de analiză cu element finit şi modelare structurală existent în lume, pentru domeniul ingineresc.

Modulul de bază, CivilFEM® INTRO, poate fi completat cu module adiţionale specializate precum:
Bridges & Civil Non-Linearities, Geotechnical & Foundations, Advanced Prestressed Reinforce Concrete.

Bridges & Civil Non-Linearities Module oferă soluţia completă de care proiectanţii de poduri se pot folosi în elaborarea proiectelor din cele mai complexe. Acesta permite generarea intuitivă a încărcărilor statice sau mobile, a combinaţiilor şi a discretizării în elemente finite, dar şi realizarea unei analize şi modelări structurale precise, pentru orice tip de pod, indiferent de complexitatea acestuia. Mai mult decât atât, integrarea completă a CivilFEM® în Ansys® garantează un mod de lucru facil în efectuarea oricărui tip de analiză: statică, dinamică, liniară ori neliniară.

Descoperiţi toate capabilităţile modului Bridges & Civil Non-Linearities, accesând următorul link:
http://www.civilfem.com/solutions/bridges/bridge_features.php.